Ni se spune, încă din copilărie, fie că suntem bărbați sau femei că „trebuie să te măriți/să te însori, să ai o familie... să-ți faci un rost”.
Asta mă... lovește un pic așa la rețelele neuronale. Adică... 
dacă nu ai o familie... nu ai un rost.
N-ai rost.
Ești... fără rost, practic.
Trăiești... fără rost. Fără sens.
Viața ta nu are nici un sens și nici un motiv de a exista, nu?
„Faci umbră pământului degeaba”, cum se spune.
Cam așa sună asta cu... „să-ți faci un rost”... 
Apoi, când... „ești destul de mare” să se stea de vorbă cu tine și să fii luat în serios fără să ți se spună că „e rușine” să vorbești despre anumite lucruri... încep întrebările alea nesfârșite. „Da'... tu când îți găsești un băiat?”, „Da'... când te măriți? Că o să rămâi fată bătrână.”, „Da'... când faci un copil?”... Și când îl faci: „Da' nu-i faci și un frățior sau o surioară? Cum să rămână copilul singur pe lume după ce mori tu?”
Șî a mî dî și e tî cî.
Ni se spune să „ne găsim jumătatea”, să ne mutăm împreună, „să facem copii”. Ca și cum am face un aluat de cozonac, un împrumut la bancă sau un borș de zarzavat. Apoi... „să avem copii”... să îi avem pe copiii pe care i-am făcut... așa precum avem probleme, sănătate, o casă, acoperiș deasupra capului, o mașină sau... toate lucrurile care credem noi că sunt proprietatea noastră și pe care le deținem...
... Și... „să fim fericiți!”.
Se știe că „așa e normal, toată lumea o face” și e simplu. Atât de simplu încât se știe exact și cam pe la ce vârstă ar trebui să fii capabil să faci toate astea... și se așteaptă de la tine să te conformezi.
Că poți. Ai permisiunea legală, dezvoltarea fizică necesară... și... „ai să fii ok”.
Când ești într-o relație... iar nu e ok. „Păi... nu puteți să stați așa, necăsătoriți, că... ce zic vecinii?”.
După căsătorie: „Păi... așa faci tu treabă?”, „Asta e curățenie?”, „Nu așa se face mâncarea aia sau ailaltă!...”
Am venit târziu, la mulți ani după fratele meu, în viața părinților mei. Pe mama a durut-o când lumea o întreba dacă „sunt nepoata?”.
Am făcut tot ce mi s-a spus. Am avut o relație, m-am măritat, mi-am „făcut un rost”, m-am mutat „la casa mea”, am fost soție. Am făcut tot ce am putut atunci ca să fie bine. Să mulțumesc pe toată lumea.
Nu am reușit.
Am rănit multe persoane în drumul meu și... m-am și pierdut pe mine însămi în tot acel timp.
Ni se spune, încă din copilărie, că trebuie să facem parte dintr-un cuplu.
Însă... nimeni nu ne spune că există cupluri și cupluri. Nimeni nu ne spune că faptul că „împărtășim același valori și ne plac aceleași lucruri” poate fi baza pentru formarea unui cuplu care să reziste în timp... la fel de bine ca și ideea de „contrariile se atrag”.
Suntem întrebați când facem pașii necesari ca „să intrăm în rând cu lumea”... însă... nu stă nimeni la coadă pentru fericirea noastră.
Rămânem afară din rând, „nu suntem în rând cu lumea”... și atuunci... ni se spune...: „o să-ți vină și ție rândul”. „O să vină și rândul tău”. „Vremea ta.”. „O să-ți vină, și ție, vremea!”
Clipele trec, anii trec, anotimpurile trec... visurile trec.
Și... crezi. Le crezi pe toate. Pentru că... te gândești că oamenii știu ce vorbesc, trăiesc pe lumea asta de mai mult timp decât tine și... logica îți spune că au mai multă experiență decât tine pentru că au avut mai mult timp să învețe cum stau lucrurile aici. Pe Pământ.
Și stai. Și-aștepți.
O lună, două, nouă. Un an, doi, o viață de om.
Și... nu știi dacă tu ești lup, țestoasă, pinguin, arici, pisică... elefant sau... dinozaur.
O lebădă albă... un trandafir negru, sau... un unicorn.
Nu îți spune nimeni că... poate... tu ești un vulcan și... că... de faapt... în realitate... (și nu numai... ci și în minte, în suflet și în simțiri...) trebuie să aibă loc un cutremur... pentru a putea fi lângă vulcanul potrivit...
Că trebuie să provoci unul sau să aștepți ca un cutremur să aibă loc în mod natural... că... după anii de cânt singur și după cutremur... lucrurile nu se vor mai aranja nicicum niciodată așa cum credeai tu că se așază, că echilibrul vieții tale... este... altfel decât știai tu că este echilibrul... pentru că... după un cutremur... plăcile tectonice se rearanjează și se așază în alt mod...
Ni se mai spune... de asemenea... să ne temem de cutremure... pentru că ne putem pierde viața.
Însă... ... ... așa cum se întâmplă atunci când ești în mijlocul unui cutremur... uităm că... există echilibru și după cutremur... și că... deși mai sunt puțini vulcani pe lume și... și mai puțini dintre ei sunt activi... dacă nu-ți pierzi speranța... atunci când ești vulcan... după cutremure... îți poți găsi liniștea, echilibrul și... lava.