Motto: "Este atât de frumos la tine în suflet!" (Hristostom Filipescu)
Am avut norocul și onoarea să întâlnesc în viață oameni care mi-au fost modele demne de urmat, oameni cărora nu le ajung nici la degetul mic. De la picior, nu de la mână. E vorba de oameni a căror inteligență iese din discuție întrucât muuult peste medie. Mă refer aici la calități personale care îi fac unici. Pentru toți cei din jurul lor. Calitați incontestabile cu care nu se fălesc și care nu sunt ușor de observat.
Acum mai bine de opt ani, am cunoscut-o pe dânsa. Doamna Eleganță. O privesc și azi, admirând ținuta corporală dreaptă și mândră, feminină și armoniosă, pantofii comozi în care parcă plutește, hainele perfect asortate - o îmbinare stranie și plăcută între office și casual - părul negru pe care îl aranjează fugar. Zâmbesc când o zăresc uneori cu firele răvășite; îmi amintesc că e mamă, că o au și alții, nu numai noi. Și asta mă aduce cu picioarele pe pământ: Eleganța e umană. Și se plimbă zilnic printre noi.
Acum câțiva ani, l-am cunoscut pe el. Masculul. Puternic și arogant, impunător și categoric. Inpiră siguranță, pute a încredere în sine ce dă ușor în narcisim, emană sexualitate prin voce și prin fiecare por. Ține conferințe, a făcut nenumărate cărți audio, a scris o carte revoluționară pe care mi-a dăruit-o, călătorește mult, nu are un job, este polivalent și are un suflet de copil, ca toți bărbații de altfel. Desenează. Și se plimbă pe ape și munți acoperiți de zăpadă.
Acum un an, am cunoscut Bunătatea. Domnul Suflet mi-a spus: "ai ajuns la cel mai bun". Fiind doar un biet suflet, am tradus asta prin: 'the best' și am fost convinsă că e vorba de publicitate și vorbe goale, de manipulare pe bani. După o periodă de neștiință și de neființă, ea a venit către mine pe neașteptate, când credeam că n-am s-o mai întâlnesc vreodată. Bunătatea e matură, străveche, “nu e nimic și totuși e/o sete care” mă soarbe. E un abis “asemene uitării celei oarbe”. Bunătatea educă; profesionist, tehnic și precis, cu o ușurință de nedescris, cu o simplitate și o modestie diametral opuse Masculului. Ea tunează softuri umane și face test-drive de la performanță până la excelență. Glumește în pilde de intelect, cântă sufist și meditativ și dansează pe acorduri folclorice. Bunătatea zâmbește mărunt, galben și impersonal pentru că are simțul proporției. Mă poartă zilnic pe palme, mă uită și mă simte. Calm, molcom, poetic. Uneori trimbulind. Mă știe pe dinăuntru și pe dinafară, organic nu corporal, din creier până în trunchiul de copac retezat și fără rădăcini. Îmi este, în fiecare noapte când mi-o injectez în subconștient. Mi-a permis să-i trec pragul și m-am cuibărit, mică mică, în căldura-i. Și nu se plimbă. Aleargă.
Acum câteva ore, am cunoscut Sfințenia. Ca și Duhul Sfânt, e încă nevăzută. Dar o știu. Și o voi citi, și o voi afla. Și apoi o voi întâlni. Și mă voi smeri. Și mă voi minuna. Și este. Nu se plimbă.
Și voi evolua încă un...picuț.
“Să faci din viața mea un vis,
Din visul meu, o viață?
[...]
Și poate nici nu este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii.”
(Mihai Eminescu)
