De mână cu singurătatea,
Te cheamă, crud, mortalitatea,
Smulgându-te din plinătatea,
Ce ți-o dădea Sacralitatea.
De mână cu durerea, plânsul
Ți se-nfășoară-n gânduri, dânsul,
Ți se oprește-n gât, neplânsul.
E neființ-acum și-ntr-însul.
De mână-atunci, cu nebunia,
Cauți, patetic, Poezia,
Zbătându-te în agonia
Ce-ți fură, iar, copilăria.
De mână cu umanitatea,
Contempli, trist, docilitatea,
Cu care sufletu-ți se stinge,
Când răutatea îl atinge.
De mână, iar, cu Armonia,
Deschizi, cu sufletul, cutia
Comorilor demult uitate:
Prietenie, dor, dreptate.
De mână, azi, cu tine însuți,
Te-neci plângând și-adormi cu plânsu-ți,
Te-auzi urlând tăcerea însăși,
Asculți, plecând urechea, gându-ți.
De mână tu, cu viața ta,
Stăpân pe ea, stăpână-ta,
Îți cauți liniștea, ca orbul,
Dumnezeirea, calmul, somnul.
În mână, tu, cu umbra ta,
Fixezi abisul ce-i în ea,
Născut ca ea ești, din păcat,
Ești om. Și asta-i...minunat.
