Tu crezi că, pentru mine, iubirea-i un proces,
Eu cred că, fără tine, nu pot să mai rimez.
Ne-ncredem în cuvinte, în tehnici și minuni
Și apoi pozăm în sfetnici, regine și nebuni.
E șahul neființei, un joc de viitor,
Cu glumele credinței încerc să te dobor
Și gândurile mele le-aștern negru pe alb
Ca-n zâmbetele tale, silfidă, să mă scald.
Mi-e dor de neștiință, simțire și-ndoială,
Mi-e dor și de sfiala de a veni la școală,
Mă doare înainte, mă doare și-napoi
Și-atâtea necuvinte ce-au un trecut în noi.
Se zbate timpul neted în frunză de copac
Ca razele de soare ce-n fața florii bat,
Copilul doarme liber în dor embrionar,
Un fluture se joacă pe firul ierbii rar.
Lumina ce străluce în șirul de argint
Spre tine mă aduce să-ncerc să mă mai mint.
Cad notele ușor și lin, ca un pârâu,
Mă-ncearcă un fior din glezne pân’ la brâu.
Și mâinile ’mpreună ți se rotesc deșarte,
Mă-ntreb ca o nebună ce aer ne desparte,
Ce clipă, ce durere, ce zi de ne-nțeles,
Ce fagure cu miere și ce venin ales...
Și zile lungi trec goale prin sufletul din doi,
Lucrurile normale nu mai depind de noi.
Ce e normalitatea când liniștea-i de aur
Și câte doruri, poate, ne-or deveni tezaur?
Ce roz e trandafirul acel din depărtare!
Și ce subțire firul, ce grea raza de soare!
Ce lungă dimineața, căci te iubesc frumos...
Și ce nedreaptă viața, toate-s cu susu-n jos.
Învii în orice zori și mor în orice noapte,
Aș vrea ca tu să zbori, chiar de îți sunt departe.
Și dunga de lumină ce leagă azi de ieri
Îngemănați ne-nchină mai marilor puteri.
În dangătul de clopot aud chemarea veche,
A cailor venire, tropot făr’ de pereche,
Se zbuciumă în gânduri a buciumului plânset
Și cântecul șamanic răsună ca un zumzet.
În liniște, molatec, în palme ivorii,
Sufletul meu sălbatec se zbate, de nu-l ții...
Și mângâie, minune, cu pași mărunți, albaștri,
Durerea care-mi spune c-o să ne naștem aștri.
Și blând zâmbește, moale, cel zâmbet de năstrunșnic,
Când tăvălung, la vale, eu mă transform în pustnic.
Și limba cea de șarpe mlădie-o, sâsâit,
Spre cea din urmă noapte. Cea fără de sfârșit.
9 iulie 2017... Timișoara... Hostel Costel... Cald... Liniște... în grădină... privind grădina...
Și atâtea amintiri frumoase...