Motto: ”... vorbea din preaplinul inimii sale. Din preaplinul iubirii din inima sa...”
În casa mea de zâmbet și de ceară,
În casa mea cea mică, seculară,
În casa mea de ţipăt și de cânt,
În casa mea de "Oa!" și de mormânt,
În casa mea de frunze și de cer,
În casa mea de dor și efemer,
În casa mea de zori și de-nserat,
În casa mea de pur și de păcat,
În casa de chirpici și de palat,
În casa-n care n-ai călcat,
În casa-n care doar tu ești,
În poezii și prin povești,
În vorbe scrise sau rostite,
Prin visurile risipite,
În pleoape umede de ploi,
Și jocuri de cuvinte-n doi,
În zâmbetele dintre noi,
Și-n acel prim Cântec în doi;
În sufletul ce-l ţii ascuns,
Tăcerea ta de nepătruns;
În grădini vechi și ziduri mari,
Printre copacii seculari,
Departe, peste mări și ţări,
Peste hotare și-ncercări,
Peste mărturisiri demulte,
Și rugi ca domnul să le-asculte;
Și dincolo de frici alese,
Și gânduri mari, neînțelese,
În chipul tău din zori de zi,
Și termometrele pustii;
Prin ciucuri sângerii și singuri,
Acolo unde nu sunt linguri,
Unde se-nalţă pân' la nori,
Ce noi numim casele lor;
Unde trecutul tău e viu,
Și dorul încă te apasă,
Unde tot ce eu tot nu știu
Ajunge să-ţi devină casă...
Durerea noastră, ca popor,
Te-ajunge-n fiecare por,
Și fierbe iar, acolo, -n tine,
Gândul Banatului de bine.
Unde nu-ţi pasă nici de frig,
Nici de pericole sau ger,
De jarul pe care mă frig
Eu, cea de azi, și cea de ieri...
Unde cuvintele-s rostite
Și plânsetele auzite,
Unde noianele sunt clipe,
Și gândurile-mi ţi-s aripe;
Unde durerea-i înţepată,
Și tu o mângâi blând pe mână,
Unde ideea de-a fi tată,
Devine zgomot și furtună;
Unde istoria cunoaște,
Primele scrieri de pe lume,
Și unde totu-acum renaște,
Fără să fi primit un nume;
Unde copacii plâng, de toamnă,
Galben de frunze arămii,
Unde ajung să îţi fiu doamnă,
Așa cum numai tu mă știi;
Unde sportul e elegant,
Și-aromele-s de iasomie,
Unde Bărbatul din berbant,
Devine ce numai el știe;
Unde Femeia e în Suflet,
Și Sufletul plin de femei,
Și unde vorbele au sunet,
Numai în doi, nu și în trei;
Unde ai vrea să fi rămas
Doar tu cu tine, să-nţelegi,
La o răscruce, ceas de ceas,
Ce drum e bine să alegi;
Unde la 70 de ani,
Ai fi maestru-așa cum vrei,
Și pietrele de pe vulcani,
N-or atârna de gâtul ei;
Unde inelele sunt inimi,
Și gândurile mi-s copile,
Unde speranţele de bine,
Le-am pus, pe toate, doar în tine;
Unde ești tu, de azi și ieri,
În gândurile-n care pieri,
În cele-n care reînvii,
Și-n cele-n care ai să vii;
În casa-n care știi că ești,
Unde tu singur stăpânești,
În casa unde scriu povești,
Și unde numai tu domnești;
În casa mea, plină de tine,
Și de dorinţa de mai bine,
De visurile tale calde,
Rostite cu sufletu-n palme;
În casa mea rece și goală,
Acolo unde-ai mers la școală,
Printre physallis și meraki,
Și xie xie mijind ochii;
Unde cearceafurile-s reci,
Și lacrimile și mai și,
De unde nu mai vreau să pleci,
Și-unde mă rog să vrei să vii;
Să simţi că totu-i plin de tine,
De la tavan până la vine,
De la prosoape la polen,
Și de la nuci până la dren...
În casa mea, cu galben pal,
La fel ca frunzele de-oval,
Unde mă dor și nervi și-orbite,
Unde iubitele-s ispite,
Și cafenelele sunt demoni,
Unde-ţi vorbesc și simt cum tremuri,
Unde fumatul este abur,
Plin de păcate și durere,
Unde păstrez sub mii de pături,
Fărâme ce-au căzut din sfere,
Și din dorinţe fac minuni,
Din incredibil ţes-viziuni,
Unde primesc comori nespuse,
Nenumărate și ascunse,
Unde ai poposit un timp,
Cu Sufletul-ţi cel obosit;
Unde am fost eu însămi iar,
Mai mult decât era posibil,
Unde nimic nu e-n zadar,
Deși tu-mi pari tot impasibil;
Și capilarele mi-s reci,
Dar se-ncălzesc încet cu dorul,
De unde nu mai vreau să pleci,
Unde-ţi vorbesc cu binișorul;
În casa mea de ani și ani,
Unde-am venit să te urmez,
Cu viaţa-n cârcă, făr' de bani,
M-am apucat să Re... creez;
În gândurile peste care,
Tu ești stăpân cum bine știi,
În casa-n care n-am scăpare,
Decât atunci când ai să fii;
Tot ce aspiri să construiești,
Cu fiecare stare-n plus,
Ce-ai început să reclădești,
Reașezând josul în sus;
Și refăcând din Om Simţire,
Și din dorinţă nemurire,
Și din greșeală și păcat,
Un Suflet nou, neîntinat;
Și de la "Tot timpul mă cerţi!",
Când ai să-nveţi și tu să ierţi,
Așa cum am făcut, femeie,
Și-am înmânat a vieţii cheie,
În palma ta caldă de domn,
Prin visele trăite-n somn,
Unde gătesc pentru stomac,
Un creier mic și tolomac,
Să pot să mai trăiesc frumos,
Energic, viu, și sănătos,
Unde-mi dau voie să-ţi vorbesc,
Deși n-ar trebui s-o fac,
Unde de-atâţia ani trăiesc,
Să-ţi amintesc cât mi-ești de drag,
Unde mă dor și nervi și atrii,
Când printre vene-ncepi să-mi latri,
Unde mi-s singure și clipe,
Și las vise să se-nfiripe,
Unde mă ţii, în colţ de cer,
Ca pe-un miracol de mister,
Unde-mi destăinui stări și zâmbet,
Pe care le transpun în cântec,
Unde exist doar eu și-un tu,
Ce izvorăște din etern,
Când ești prezent atât de viu,
Încât nu pot să mă mai tem,
C-ai să mai pleci, că n-ai să vii,
Că n-oi rămane-n veci, mereu,
Doar tu cel domn, cum bine știi,
În casa sufletului meu.
