~~~
Există clipe în care simți că toate lucrurile se așază, la locul lor, simți blândețe și căldură atât în jurul cât și înlăuntrul tău și... ajungi să trăiești o zi în care... total neintenționat... și atunci când s-a împlinit exact un an de la lansare... ai ocazia să vezi... ceva ce n-ai crezut... niciodată că o să-ți permiți să vezi...
Acest documentar.
Care te poartă prin amintiri din propria ta viață...
De la clipa-n care ți-ai cumpărat, cu puținii bani pe care-i aveai, și fiind în Italia, cărțile pe care le-a scris... emoția de neuitat pe care ai simțit-o... coperțile albe... mirosul inconfundabil de carte proaspăt ieșită de sub tipar... modul în care le-ai atins, cu sfială, conștientă că atingi... cu mâinile tremurânde și lacrimi de bucurie-n ochi... un alt suflet, dezgolit, la fel de adevărat ca al tău... la clipele când le-ai citit plângând, abia înțelegând limba... până la clipa-n care scrii câteva rânduri... pe care le lași între pagini... și le dăruiești... cu tot cu cărțile care-ți fuseseră biblie, de care n-ai fi vrut să te despărți vreodată... și pe care le-ai purtat cu tine, negreșit, în fiecare călătorie... unui prieten... care simți că are nevoie de ele mai mult decât tine...
Și apoi... din nou... de la copilăria similară... până la prezentul din ce în ce mai frumos... cu fiecare clipă care trece.
Toate lucrurile capătă sens, și înțelegi, mai bine decât oricând, de ce a fost nevoie să dăruiești biblia ta acelui prieten... cât de mult ai crescut... și cât de multe au trecut prin tine... până la clipa-n care ai ajuns să ai puterea și curajul să-ți permiți să-ți dai voie să-ți cumperi din nou, un alt exemplar al acelor cărți... pe care le păstrezi cu reverență, ca pe o carte de colecție... și să oferi în dar... celui mai bun prieten, exemplarele pe care speri să le prețuiască... și să-i fie, și lui, scut, îndrumare, liniștire.
Astăzi.
Tocmai astăzi.
La exact un an de la lansare.
Și în această zi... în care ai pregătit un alt dar... care știi că va fi și mai profund și mai adânc și mai minunat... chiar decât biblia ta.
~~~
Există întotdeauna o carte preferată, un film preferat, o melodie preferată, un cântăreț preferat.
Și-apoi... există... Cartea de căpătâi, prin excelență, filmul care o întregește... și toate cărțile ce va să vie.
Așa precum există momente de neuitat, care ți-au definit existența, clipe de frumos și profund care-ți luminează prezentul... și toate clipele de liniște ce va să fie.
~~~
N-am înțeles niciodată, până la vârsta asta... ideea de "iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!"
Dacă eu mi-aș fi iubit aproapele ca pe mine însămi... probabil că aș fi făcut de mult mai multe crime, nu doar una, la câte morți am murit înlăuntrul meu... aș fi înfundat pușcăria... și aș fi suferit o penitență mult mai ușoară decât cea autoimpusă, în interiorul închisorii dinlăuntru, al cărui prizonier și călău sunt.
Când a spus aceste lucruri în cărțile sale... nu le-am înțeles pe deplin.
Și... abia acum încep să înțeleg mai bine... că altruismul până la sacrificiu și iubirea aproapelui până la jertfă... exclud un anumit grad de toleranță și blândețea pe care nu le poți dărui, depline... dacă nu le ai față de tine însuți.
Că a accepta greșelile celuilalt pentru că știi că nu poate mai mult... este diferit de a le accepta pentru că ai certitudinea că face absolut tot ceea ce poate și că atunci când va putea... va face, în continuare, absolut tot ceea ce poate.
~~~
"Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți!", ne-au spus.
Însă... nimeni nu ne-a spus... "Să te iubești și pe tine! Măcar un pic."
Trăim într-o lume superficială, e drept. Majoritatea oamenilor se gândesc la binele și bunăstarea proprii și ale celor apropiați... și-atât.
În acest context... să te iubești pe tine... nu e un sfat înțelept.
Însă... balanța Universului își menține echilibrul pentru că există și oameni care-i pun pe ceilalți mai presus de ei înșiși.
Și... abia atunci când ceilalți înțeleg, la rândul lor, că iubirea înseamnă a dărui mai mult decât a primi... primești căldură, blândețe, înțelegere, iertare și calm... atunci când ai ajuns la capătul puterilor și nu mai ai nimic din toate acestea înlăuntrul tău.
După ce te-ai hrănit cu aceste lucruri din fărâmituri, de la unul sau altul, după ani în care ai trăit bucurându-te de bucuria celorlalți și împărtășindu-te din ea... între patru pereți albi, departe de tot și de toate, primești mai multă înțelegere și mai multă căldură decât oricând...
Și rezervorul tău de iubire se împle din nou, cu o iubire nouă, din exterior, străină ție, care poate că este iubire de sine atâta timp cât este înlăuntrul celuilalt.
Când ajunge înlăuntrul tău însă... tu simți... că este tot ceea ce ai dăruit la rândul tău. Iubirea aproapelui. Grijă. Blândețe. Altruism.
Și te uiți în tine... și vezi această iubire dinlăuntru... care nu este a ta pentru tine, pentru că, în întunericul adânc din carcera în care ai locuit atâția ani și în care ai fost și ai rămas unicul deținut și în același timp unicul călău... nu a existat niciodată ceva asemănător... pe care o recunoști, cumva, încețoșat, pentru că se simte a fi ceea ce ai dăruit dintotdeauna... îți spui că așa trebuie să se fi simțit cei cărora le-ai dăruit-o... știi că este iubirea pentru aproapele... pe care credeai că n-ai s-o primești niciodată atât de întreagă și caldă precum ai dăruit-o... și simți... că poate deveni iubire de sine...
~~~
Am crezut, dintotdeauna, că nu te poți iubi pe tine însuți... atâta timp cât nu te poți vedea prin ochii celuilalt și, abia apoi, când înțelegi, că ești mai mult decât ceea ce crezi că ești... poți învăța să te iubești pe tine așa cum te iubește celălalt.
Și cum... noi suntem creatorii propriei noastre realități... am avut dreptate.
Doar că... e mai mult o chestiune de simțire decât de înțelegere. De suflet decât de minte. De inimă decât de intelect.
Și dacă asta înseamnă că, „strivesc, cu mintea, corola de minuni a lumii”... Amin! Așa să fie!
~~~
Există clipe în care nu dormi pentru că ai de lucru. Există și clipe în care nu dormi pentru că ești atât de bucuros încât nu poți dormi de entuziasm.
Și apoi... există și clipele când adormi... scriind.
Echilibrul este un lucru necesar.
Însă... nici asta nu ne-au spus niciodată.
„Iubește-ți aproapele!”, ne-au spus.
Și am ajuns să-l iubim... mai presus de noi înșine.
~~~
Învață să fii echilibrat!
Oricum este bine pentru tine, oricât de mult timp ți-ar lua, și orice înseamnă, pentru tine, să fii echilibrat.
Și... iubește-te pe tine însuți!
Orice înseamnă asta pentru tine, atât cât poți, atunci când poți, oricât de puțin, și oricât de mult timp ți-ar lua să faci asta...
~~~