Collapsing anchoring.
Așa se numește tehnica NLP pe care Trainerul meu a folosit-o, în timpul celui de-al doilea modul de NLP Practitioner, asupra mea.
Aș putea spune "în lucrul cu" mine, însă... nu ar fi... corect. Nu ar respecta realitatea... istorică de acum.
Tehnica a fost aplicată asupra mea... așa precum aplici mici retușuri de pensulă pentru a restaura o pictură veche.
Cu finețe, cu grijă nespusă, cu pregătirea necesară și siguranța cu care fac asta cei ce restaurează vechi opere de artă uitate în negura timpului. Cu suflet și... cu bedside manners caracteristice. Unice. Și speciale. Cu un strop de zâmbet, multă îndrăzneală, un car de pregătire în domeniu și jde' mii de cunoștințe din tot atâtea aspecte ale vieții văzute și nevăzute.
S-a întâmplat după ce i-am mărturisit că melodia asta mă întristează de-mi vine să-mi tai venele.
Cuvintele, mai ales cele rostite de client, au o importanță majoră în NLP.
"- Cu ce?", m-a întrebat zâmbind. "Cu pânza de bomfaier? Ca la traforaj?"
Stupoare!
Pură stupoare pe chipul și în kapul mieu.
Cine era în fond, omul ăsta, pe care, până la urmă, abia îl cunoscusem, să se apuce să spună asemenea lucruri despre o durere profundă pe care i-o împărtășisem?
Cum își permitea? De ce vroia să-mi facă și mai rău?
Nu înțelesese absolut nimic? Nu avea capacitatea intelectuală pe care simțisem că o are? Chiar atât de tare vroia să mă rănească? Chiar atât de departe era de tot ceea ce speram că este?
Toate astea și mult mai multe mi-au trecut atunci prin minte, într-o fracțiune de secundă.
Secundă în care, vizuală cum mă aflu pe lume, mi-am înfipt ochii în zâmbetul lui larg, care se vroia a fi liniștitor... dar care, atunci, îmi părea mai mult un rânjet.
L-am rugat să oprească melodia care se auzea în surdină, instrumental. Fără versuri.
A refuzat cu blândețe, pe un ton moale, aproape rugător.
Am insistat. Durea prea tare.
"Mai puțin!", mi-a răspuns, zâmbind, în dulcele grai bănățean care nu avea, pe atunci, nici un sens și nici o semnificație pentru mine.
"Mai puțin!", a repetat.
Pentru a spune "încă puțin!"
Fiecare clipă de puțin și fiecare acord de pian a fost un chin. Încercam să mă concentrez la exercițiul pe care-l aveam de lucru și nu reușeam. Mintea mi se întorcea la melodie. Sufletul... sfărâmat.
În mii de bucăți.
Melodia s-a încheiat.
Collapsing anchoring-ul s-a terminat.
Ce a urmat apoi... este... un imprinting profund al imaginii unui om... în mintea mea. Un om... ca toți oamenii, un bărbat... diferit de alți bărbați, mult mai sus intelectual decât am întâlnit vreodată.
Am văzut acolo... cu ochii, sufletul, și mind-reading-ul care spune că mă caracterizează... tot ceea ce nu mi-a spus atunci și mi-a demonstrat peste ani.
Am intuit bine. Am simțit bine. Am înțeles bine. Totul.
Tot... ce mă ducea pe mine capul să înțeleg atunci.
Că... Collapsing anchoring... în nici un caz n-am înțeles!
Asta se întâmpla acum... se simte a fi mii și mii și milioane de ani. Însă a fost... acum nouă ani. Într-un weekend de modul de NLP Practitioner.
Miercuri, îmi amintesc ca azi. Miercuri, miercurea următoare, l-am întrebat: "dacă un prieten pune o melodie fără versuri pentru că vrea să facă bine unui alt prieten, este posibil să vindece o durere și să schimbe o stare?"
Răspunsul a venit rapid, însoțit de un zâmbet galben.
"Da."
~~~
Asta e ceea ce am trăit, asta e ceea ce am văzut, asta e ceea ce am înțeles eu atunci.
În continuare... au urmat... ani și ani de cursuri, descoperiri care mai de care mai interesante, de la submodalități până la niveluri neurologice, de la ancore până la meditații ghidate, din up time până-n down time, de sus în jos, de jos în sus, de la est la vest și de la Moldova la capitală, de la neștiință la cunoaștere.
Am căutat... toate variantele de interpretări ale acestei melodii. Unplugged, duete, saxofon, pian, vioară, alt interpret... tot ceea am putut găsi.
Am ajuns la cinci variante. Pe care mi-a cerut să i le împărtășesc. Cred că avea poftă de un meniu chinezesc și... a fost curios să vadă cum îl servesc eu.
Una singură mi-a plăcut cel mai mult. Mai mult decât aceasta... care este... arhicunoscută și totuși impecabilă.
Varianta în limba arabă... nu avea prea mult sens pentru mine. Citeam traducerea în engleză, înțelegeam... "ce spune autorul", însă... știam prea bine, din facultate, de când am cochetat cu modulul de traductologie, că unele aspecte foarte rafinate se pierd în traducere.
Credeam că... nu are nici un sens să ascult acea interpretare. Și totuși îmi plăcea.
Collapsing anchoring-ul fiind împlinit... nu mai durea nimic. Dimpotrivă! Acordurile melodiei îmi induceau o stare pozitivă de bine, de dans și de zâmbet.
Însă... nu reușeam să înțeleg, pentru numele lui Dumnezeu, ce anume mă atrăgea la melodia aceasta în interpretarea ei în limba arabă.
Până... acum 4 luni. Când... câteva click-uri... mi-au schimbat viața.
Până acum două săptămâni. Când... m-am trezit dimineață și singurul mod în care am reușit să-mi trezesc Sufletul cald, adormit profund lângă trupul meu, în așternut... a fost să dau play la melodia asta, în varianta ei în limba arabă.
"- De ce ai pus melodia asta?", m-a întrebat, prin somn.
"- Pentru că tu înțelegi versurile mult mai bine decât mine.", i-am răspuns, șoptit, în ureche.
"- Știu melodia asta pe de rost!", mi-a spus. "Tu cum de o știi?"
"- De zece ani aștept un bărbat ca tine.", i-am răspuns, zâmbindu-i.
Restul... e... future pacing.
~~~
Am mai spus-o și-o repet.
NLP-ul este viață.
Și viața este NLP.
Viața mea... este modelată de NLP și în continuă schimbare.
Și... "pe zi ce trece mă simt din ce în ce mai bine!".