Motto: "E, dal silenzio, un'amore rinascerà." (Al Bano & Romina Power - "Libertà")
Nu ma duc toata ziua la biserica. Insa toate lucrurile hotaratoare in viata mi s-au intamplat, mereu, in zi de sarbatoare.
Si... eu nu cred in coincidente!
Acum trei zile, de Sf. Constantin si Elena, eram la munte, in vizita la o buna prietena. Ajunsesem acolo fugind de stress, fugind de tacerea celor din jur, incercand sa ma linistesc si sa imi adun gandurile. Uitasem nu numai ca e sarbatoare, ci si ca pe prietena mea o cheama Elena, asa ca am aparut cu mana goala. Cand mi-am cerut scuze, raspunsul a venit, surprinzator si mangaietor, asa cum numai lucrurile spuse din suflet de oameni care tin cu adevarat la tine pot fi: “Te-ai adus pe tine. Si e mult mai important.”
Cumva, incet si chinuitor la inceput, durerea asteptarii unei fericiri neimplinite, s-a transformat in speranta. Si nu numai in speranta ci si in curaj, incredere si forta. Pe 21 mai 2014, in jurul orei 16.00, am decis sa incep sa 'traiesc ceea ce predic' si sa urmez sfatul pe care i l-am dat, recent, unui prieten: “Daca ai asteptat pana la varsta asta ca viata sa iti ofere ceea ce iti doresti, atunci sa nu te multumesti nicicum cu mai putin decat ai nevoie!” Raspunsul...m-a facut sa inteleg ca ceea ce imi doresc e foarte important si ca nu voi putea trai fara asta, desi pana acum ma impacasem cumva cu gandul.
Eu am facut asta dintotdeauna. M-am multumit cu mai putin decat am nevoie. Eu - care nu cred in culoarea gri, eu - care am trait mereu in alb si negru…eu, cea care nu crede in compromis. Exact asta am facut pana acum. Compromis. Unul dupa altul, unul mai mare decat ultimul. Si, compromis dupa compromis, am pierdut ceva din mine de fiecare data cand, acceptand lucruri pe care nu credeam ca le pot schimba, ma plafonam. Incet...incet...Usor si mistuitor ca rugina. Care te mananca din interior.
Pe 21, de la ora 16.00 si pana seara, aveam deja o lista scrisa in telefon cu lucrurile pe care trebuie sa le fac pentru a realiza schimbarea pe care mi-o doresc.
Ieri dimineata eram in varf de munte, la manastire, pentru a multumi pentru asta Cerului.
La pranz eram inapoi la birou, cu bagajele dupa mine.
Seara, persoana care a intrat pe usa casei era cu totul altcineva decat persoana care plecase cu doua zile inainte.
Iar astazi am bifat deja primul punct de pe lista. Cel mai important.
Toti prietenii ma sustin, insa unul dintre ei mi-a spus ca ‘imi este usor’...
Nu e niciodata usor sa iti tai singur craca de sub picioare si sa te arunci in necunoscut, cand ai un locsor cald si un job bun, cand crezi ca ai ajuns in acel punct al vietii in care ai cam realizat tot ce ti-ai propus. Cand ti-ai innabusit visele sperand ca ceea ce ai iti va fi de ajuns.
Cu toate astea, la munte timpul sta in loc. Si, atunci cand suntem pregatiti pentru ele, miracolele chiar se intampla. Eu am trait unul. Si mi-am amintit ca: ‘iluminarea se produce individual, nu colectiv’, asa cum spune Osho, desi mie mi s-a spus in copilarie ca “daca mai multi oameni fac un lucru inseamna ca este un lucru bun si e bine sa faci si tu ca ei”.
Asa ca, as vrea sa incepem azi, impreuna, numaratoarea inversa.
Cand vom termina, veti avea o surpriza pe care poate putini o vor sesiza, dar sper ca o sa va bucurati pentru mine.
Sunteti gata? Ok! Incepem!
Si, daca intr-o zi am sa uit numaratoarea, sa ma trageti de atentie, ok?
-32!
"Scende la sera sulle spalle di un uomo che se ne va.
Oltre la notte nel suo cuore un segreto si porterà.
Tra case e chiese una donna sta cercando chi non c'è più.
E nel tuo nome quanta gente non tornerà.
C'è "carta bianca" sul dolore, sulla pelle degli uomini.
Cresce ogni giorno il cinismo nei confronti degli umili.
Ma nasce un sole nella notte, nel cuore dei deboli.
E, dal silenzio, un'amore rinascerà.
Cercando te!
Libertà, quanti hai fatto piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Avere te!
Libertà, senza mai più piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Avere...Te."
