De la ‘A FI’ la ‘A IUBI’, de la ‘A ȘTI’ la ‘A SIMȚI’,
De la a plânge lacrimi de sânge, pân’ la cântări pitite-n zări,
E doar o clipă, zbor de aripă, ce - ancestral - se înfiripă
Și e un dor, gând călător; vis trecător, amețitor.
E doar speranță, e o dorință, vers ne-ntrerupt spre neființă
Și e magie, e nebunie, e o chemare răscolitoare.
Că pleci mi-e teamă, că vii - mai mult; mă doare, greu, orice cuvânt
Și tremur - dermă si epidermă - cu ochiul plâns, cu vocea fermă.
Urlă tăcerea de nepătruns, urlă dorința când ești ascuns,
Vorbește liniștea când taci, înmărmuresc la tot ce-mi faci.
Și mă întreb cum, până când, am să te simt adânc si sfânt,
Cum am să pot să te învăț, cum, de-a te ști, să mă dezvăț?
Privesc ce tainic luminezi, în verde-ntinsele livezi
Și vântul mi se joacă-n păr; îmi ești credință, adevăr,
Îmi ești părinte, îmi ești gând, si ești, în fapt, ceea ce cânt -
Veșnic dorință și idee, înnobilând Calea Lactee.
