Dor gânduri și vise și lacrimi îmi dor,
Cuvinte închise în inimă-n cor
Te cântă, Iubire, cu dor ne-ntrerupt
Și vorbe, ucise prin rânduri, îți cânt.
Azi - dor de buze, de ochi, de spânceană-ncruntată,
Și dor vorbe, mieros, dimineața-mbătată
Cu vise și doruri între vis și ciment,
Azi, doare mai tare și gândul dement.
Doruri și zboruri și gânduri precise,
Speranțe și nuanțe și versuri nescrise,
Sunt toate în mine. Și urlă de dor.
Vene și iriși și atrii îmi dor.
Și vino, minune, durerea de-mi stinge,
Pătrunde-mi în zâmbet, speranța mi-atinge
Și mângâie-mi iar, cu glasul domol,
Urechea ce-așteaptă din somn să mă scol.
Dor stele și nouri și luna mă doare,
Se-aud lungi ecouri prelunge și goale,
Sunt singură-n corpul străin și-nghețat,
Mă pierd între tâmplă și suflet pătrat.
Mă zbat între-organe ce veșnic mă dor,
Mă caut prin vise, te caut și zbor,
Mă dor, prin artere, cuvintele dulci,
Te-nchid în durere, abisuri și stânci.
Și țip, Nebunie, cu dor de femeie
Și urlu, pustie, speranța ce piere,
Un zâmbet se stinge pe buze fierbinți.
Și vino, Lumină, cu cald să m-alinți.
Mi-e dor de privirea-n sclipiri jucăușe,
Mă doare bătaia ce n-aud în ușă,
Adu-mi iar, în roșu, piperul cel iute,
Permite-mi să văd și simțul mi-ascute.
Și spune-mi, Nebune, povești de onoare,
Aruncă-mă iar în neștire! Căci doare.
Deci vino-napoi, mi-adu, spre-nvățare,
Cuvintele moi și vorba, ce doare.
M-arunc în neantul de gânduri spre tine,
Ești ancora mea și visul de bine,
Lumină eternă, puternică, vie.
Mă du deci, Iubire, să sorb veșnicie.
