Motto: Nu noi ne aducem pe lume copiii, ci sufletele lor ne aleg drept părinți.
Ziua când îți întâlnești, pentru prima dată, propriul copil, este mai mult sărbătoarea ta decât a lui. Realizezi că l-ai așteptat mult mai mult de nouă luni, că a venit pe lume fix când trebuia, nici o secundă mai devreme, îl privești în ochi și știi că ai devenit părinte.
Știi că sufletul tău nu mai e doar al tău, știi pur și simplu că iubirea împărțită la doi nu e împlinită până când nu te privește iarăși, întreagă, prin ochii copilului tău. Ai copilului vostru. Te privești în oglindă, atent, studiindu-ți fiecare părticică din corp, fiecare por și fiecare fir de păr...și nu reușesti să înțelegi neam cum de ai putut să faci, tu, așa o minunăție de copil. Copilul tău.
Cel pe care l-ai așteptat de mii de vieți, cel pe care tocmai l-ai sărutat pe frunte de ”Noapte bună!” și care doarme legănat de vise copilărești. Copilul tău mare, cel care e universul întreg și pe care știi pur și simplu că-l vei săruta, pe suflet, seară de seară și că-l vei mângâia pe frunte în fiecare dimineață când nu reușeste să se trezească.
Prima dată când îți privești copilul în ochi...toată viața îți trece, ca o străfulgerare, pe dinainte. Mori. Pur și simplu mori acolo, în privirea lui. Înțelegi că tu, pentru sufletul ăsta, ți-ai da viața oricând, fără să clipești. Și că nimic nu mai contează, nimic nu te mai doare și totul pălește prin comparație.
Tu...când ți-ai privit ultima dată copilul în suflet?
Ca-n prima zi când l-ai cunoscut?
