‘Nălțare

     Când vii către gânduri pe aripi de cânt,
     Îmi strig printre rânduri durerea şi plâng.
     Te chem ca străvechiul minunii prin vers,
     Fărâmă preasfântă de magic intens.

    În neantul albastru şi plin de lumesc
     Dezbatem concepte ce înmărmuresc.
     Mă chemi şi mă-ndemni în fapte deşarte,
     Te caut şi-n vise când îmi eşti departe.

     Mi-e dor de privirea pătrunsă de har,
     De blândă tristețe, de vorbe în dar.
     Mă dor vechi poveşti uitate demult,
     Mă muşcă tăcerea când vreau să ascult.

     Vorbește-mi, Idee, despre azi, despre ieri...
     Învață-mă tot; tot ce vrei, tot ce speri!
     Și picură-n mine cunoaștere, viață,
     Înalță-mă... 'nalță-mă şi tot mă înalță!