Doamna Azi și domnul Mâine
Mâncau viața ca pe pâine,
Ba mai proaspătă, mai caldă,
Ba uscată, o mai scaldă...
Domnul Mâine și-a lui Azi
Erau 'nalți ca niște brazi,
Bravi, vânjoși, încrezători,
Mai mereu cu capu-n nori.
Azi și Mâine munceau mult,
Și luau viața-n piept, tumult,
Nopțile le erau zile,
Zilele treceau, umile...
Azi trăia doar pentru Mâine,
Mâine... mușca-ncet din pâine,
Lunile zburau, năluce,
Anii... vieții i-au pus cruce.
Ea credea că Azi e Mâine,
Mâine nu știa de pâine...
Nu vorbeau de viața-n doi,
De "noi doi", de "amândoi".
Azi simțea ‘că Mâine vii’,
Și făcea din noapte zi
Tot sperând că viața-i, Mâine,
Va-mpărți un colț de pâine
Cu ziua de Azi, cu drag,
Pe o pajiște, un prag,
O terasă, un birou,
O veșnicie cadou...
Sta o rază, Azi, pe prag
Așteptând un Mâine drag
Azi aici, și Mâine nu-i
Se topea de dorul lui...
Orice Azi fi-va un Mâine?
Om mânca viața pe pâine?
O vom savura-mpreună
Noapte, zi, un an, o lună?
Azi și mâine se sărută
Cu raze și lună mută
Dimineți și nopți la fel
Ce despart un ea și-un el.
Și poate că pentru Mâine
Azi nu este-un colț din pâine,
Poate nu-i o dimineață,
Poate-i un coșmar, o ceață.
Poate-n gândul cel de Azi
În clipele-n care cazi
Fără viață, fără pâine,
Orice Azi devine Mâine.
Și de plângi, de râzi, sau arzi,
Te ridici, adormi, mai cazi,
În păcate, pandemii,
În serile ce nu-mi vii,
În zâmbete și necaz,
De... prieteni, camarazi,
În pădurile de brazi...
Orice Mâine e un Azi.
Și fără de Azi, cel Mâine
Lasă Timpul fără pâine.
Căci un Mâine făr' de Azi
Nu pot naște nici cei brazi.
Și o Azi fără un Mâine
E ca viața fără pâine
Și... să fii un Mâine, Azi,
Înseamnă... să nu-mi mai cazi.