Uneori...uneori sonoritățile sufletului tău sunt atât de profunde şi totuși atât de potrivite...încât simt, simultan, coliziunea unei frecvențe joase cu cea înaltă şi liniştea sincronizării a două frecvențe aproape identice, ce emit aceeaşi vibrație.
Uneori mi-e un dor atât de profund că durerea mângâie şi mângâierea doare...
În urma unei injectări cu bărbăție, mi-ai pătruns până în globule. Mi-au fost străpunse, la ambele brațe, epidermă şi vene ascunse. De teamă. Dar îmi dădusem acordul; medicamentele sunt tămăduitoare.
Uneori uit că sângele este viu, că are o inteligență proprie, că, pulsînd din cord, aleargă de nebun din calcâiul lui Ahile până în tâmplă, că e viu şi vibrează. Că tremură la auzul chemării străvechi, că se cutremură uneori atunci...când eşti.
Plâng lacrimi de fericire caldă, dulce nebunie, cu fiecare notă...din fiecare picătură de roșu care mi se scurge spre neființă.
Mă doare că îmi eşti pe cât mă salvează să nu te am.
What’s your frequency?
