Lasă-mă!

Lasă-mă să te iubesc în tihnă
Și să-mi găsesc odihnă
La tine-n suflet și la tine-n gând!...
Lasă-mă să te iubesc plângând!

Lacrimi de sare
Când iubirea doare,
Lacrimi de sânge
Când durerea frânge,

Lacrimi de dor
Când nu pot să zbor,
Lacrimi de bine
Când ești lângă mine

Și lacrimi amare
Când iubirea moare,
Lacrimi dulci și calde
Când îmi ești departe

Și lacrimi aproape
Din pleoape să-mi scape!
Dă-mi lacrimi fierbinți
Când nu mai alinți!

Și dă-mi nebunie
Alături să-mi fie,
Atunci când mă dori
Când nici tu nu zbori!

Dă-mi gândul cel bun
Doar ţie să-l spun!
Și dă-mi dor de bine
Când nu sunt cu tine!

Lasă-mă să dor
Să-ţi cânt și să zbor!
Lasă-mă, Pământ,
Să te port în gând!

Și lasă-mă Soare,
Să-ţi pun la picioare,
Luna mare, albă,
Fragedă și nalbă!

Și lasă-mă, Minte,
Să iubesc fierbinte!
Lasă-mă, Întreg,
Spre tine s-alerg!

Lasă-mă, Durere,
Să picur cu miere,
Vorbele amare,
Grele, seculare.

Lasă-mă-Nțelept
Să te tot aștept
Până vei voi
În mine să fii!

Și lasă-mă, Nalt,
Inima să-mi scald
În zâmbetu-ți bun,
Pașnic și străbun!

Și dă-mi voie, Cer,
Spre tine să sper,
Ție să îți dau
Tot ce alții n-au!

Și cât vei voi
Sufletul să-l ții,
În palmele-ți calde
Ivorii sau dalbe,

Am să-ți fiu durere,
Urlet și plăcere,
Am să-ți fiu și gând
Vorbă și mormânt,

Am să-ți fiu femeie
Și cu-a vieții cheie,
Ți-oi deschide uși
Ferecate-acuș

Și ți-oi fi copilă
Să îmi plângi de milă,
Și-am să-ți fiu soldat
Să fii apărat,

O să fiu și blândă
Moale și plăpândă
Și ți-oi fi și rea
Cum nu-i nimenea.

Însă niciodată
Cât e lumea toată
N-am să pot minți,
N-am să pot bârfi,

N-am să pot să nărui
Tot ceea ce-mi dărui,
N-oi putea să uit
De tine s-ascult

Și nici n-oi putea
Să respir așa
Toată viața mea
Făr’ de-a fi a ta...

Lasă-mă să te iubesc în tihnă
Și să n-am odihnă
Până când, expert,
Vei păși-n deșert!