Unghiile-s vinete; şi nu de mâncat,
Tălpile-s reci de nu le mai simt,
Frigul ucide chiar de e privat,
Sub frunte şi gândul îngheață, nu mint!
Văd vene stinghere ce ies la iveală,
Sub piele palidă carnea mă doare,
Visu-i ascuns, nu-i la socoteală,
Şi vântul spulberă tot patternul mare.
Areolele dor, maro şi de piatră,
Mă dor mușchi ce nu ştiu că există,
Globulele urlă sfârîind ca pe vatră,
Azi... o să-mi spui că sunt mult prea tristă.
Ascultă, maestre, crivățul cum bate
Şi cântă-mi o doină să uit de leșin,
Spune-mi o poveste, tu le ştii pe toate,
Adu-mi la ferestre carafe cu vin.
Să curgă, în roşu, sângele albastru,
Crească-mi, în picioare, până-n tălpi rădăcini,
Să simt cum copacul atinge un astru,
Cum frunzele tinere cresc dintre spini.
Toarnă, rogu-te, cunoaşterea caldă,
Topeşte, fierbinte, acele de gheață
Ce rup carne, vene şi-n sânge se scaldă,
Lacrimi străvechi iar îmi joacă pe față.
