Motto: „No sé si será realidad o no, pero las cosas, primero y antes que sucedan, hay que soñarlas…”
(Miguel Bose)
Știu că tu mi-ai spus să fac asta. Știu, că dacă nu mi-ai fi spus-o, probabil n-aș fi făcut-o nici până azi...
Ai 76 de ani. Ești mică de statură. Părul... părul tău negru... e grizonat doar la tâmple. Soţul tău abia te recunoaște; de ani buni îi ești și soră medicală, nu doar soţie. Băiatul a rămas în orașul în care te-ai născut. Fata, divorţată, a plecat în capitală de două ori. Abia a doua oară a putut fi fericită...
„Am auzit la aparat că sunt pachete de weekend. Du-te și tu și plimbă-te!", mi-ai spus.
Dac-ai ști! Viaţa mea este atât de frumoasă! Mă plimb neîncetat...
Am pornit cu inima strânsă-n primul meu city-break. Biletul luat pe ultima sută de metri, început înghețat de primăvară, haine groase, bagaje voluminoase, numai de vizitat nu-mi ardea. M-am dus doar pentru că m-ai sfătuit tu.
Soarele după-amiezii lumina cald, atunci când am ajuns și m-am cazat. Pentr-o clipă scurtă, singurătatea, cea cu care ne naștem și murim, mi-a amintit de drumul meu. Unul... la fel de obișnuit ca toate drumurile vieţii și totuși unul atât de-aparte.
Pe o margine a patului mare, matrimonial, acoperit cu așternuturi imaculate, cu tâmplele-n palme, m-am gândit cum ar fi viaţa mea fără tine. Fără tot ceea ce-mi oferi. Fără dăruirea cu care-mi porţi de grijă clipă de clipă. "Nu ești niciodată singură!", mi-ai spus într-o zi.
Seara se lasă peste zâmbetele sticloase ale geamurilor mari, de la etajul șaisprezece, ale hotelului pe care l-am ales pentru prima mea vacanță. Mă cufund în spuma abundentă a căzii din baia cu pereţi de nucă. Apa caldă-mi mângâie venele-n timp ce sufletu-mi zboară iar la tine.
Sunt femeie, nu mai sunt copila pe care ai ţinut-o-n braţe acum mulţi ani. Un boţ negru de humă, cu ochi curioși, pentru care mânuţa dreaptă era cea mai mare descoperire. Nu mai sunt Captain Planet pentru copiii de pe stradă. Nu mai sunt eleva care ia Premiul I cu aceeași medie, la virgulă, ca alte două fete.
... "Tu ai venit de la ţară să ne iei nouă nasul."...
Spuma căzii miroase-a trandafiri. Sunt din nou aici, cu tine, lângă tine. Am depășit barierele trecutului. Sunt femeie. Am un acoperiș deasupra capului, un servici unde sunt apreciată și valorizată pentru munca mea. Am un salariu bun și un bărbat care mă iubește mai mult decât pot eu concepe.
Știu că nu-nţelegi. Știu că nu ești de acord cu multe dintre deciziile pe care le iau. Știu că sunt o femeie puternică, da' masochistă și cu multe convingeri limitative. Și mai știu și că numai tu știi cât doare, numai tu știi cum gândesc, numai tu știi cine am fost, cine sunt și cine voi fi. Și numai tu ai avut puterea, maternă, să mă cunoști până-n străfundurile fiinţei, să mă ţii și să mă ai.
Liniștea băii mi-a potolit frigul din sânge. Te temi pentru mine de fiecare data când zbor, știu. Acum zbor și pentru tine. Pentru zborurile pe care, tu, nu le-ai zburat niciodată...
Moș Ene mi-a cuprins pleoapele-n mreje. M-am abandonat somnului ca o-îndrăgostită care se lasă, moale, în braţele iubitului. E joi seara... Mă așteaptă trei zile de clătit ochii cu frumos.
Dimineaţa mă trezește cu o rază de zori care-a pătruns prin draperiile groase. Zâmbesc. Mă cuibăresc în așternutul moale, catifelat. Îmi simt trupul. Sunt tot aici, departe de-al tău, în singurătatea noastră cea de toate zilele. "Bună dimineaţa, Soare!"
Pleoapele mă dor, grele. "Mai stai cu ei închiși...", mi-ai spus odată, părintește.
Când închid ochii, te văd în toată splendoarea. Îţi văd nașterea și moartea, viaţa-ntreagă și toate vieţile ce-au fost și care va să vină. Când închid ochii... ești în mine. Înlăuntrul meu.
Adorm iarăși, cu zâmbetul tău pe buze. Viaţa, pe care tu mi-ai dăruit-o, este atât de frumoasă pentru că te am!
Și pornesc la preumblare. Pieţe întinse și clădiri cu arhitectura minunată, un aer de telenovelã și vocile oamenilor, care se pierd în subconștientul meu. "Te extraño, mi amor!", îi soptește un toreador iubitei...
Au fost zile de vis. A fost beţie, lumină, îngemănare de durere și extaz, zâmbet și regrete. Am dormit pe apucate și am mâncat numai mâncăruri tradiționale. Calde, proaspete, la primul restaurant care-mi ieșea-n cale.
Fără să mă gândesc de două ori. Și fără să pot controla ceva. De parcă orașul mă trăia pe mine, nu eu pe el.
Am spus lucruri pe care nu credeam c-am să ţi le pot spune vreodată: cât de mult ai greșit în trecut, cât de rafinată trebuie să fie observarea ca să poţi înţelege tot ce fac... Că trebuie să te ierţi pentru tot ce-a fost și să-nţelegi că, pentru mine, e mai bine-așa. Chiar dacă concepţiile tale nu sunt în ton cu deciziile mele.
E timpul să plec. Liniștea odăii care mă știe mai bine decât mă cunosc eu însămi mă așteaptă, nerăbdătoare.
Am trăit, mulțumită iubirii tale, momente de-o intensitate imposibil de transpus în cuvinte. La școala Lui, toţi sunt prieteni. La școala Lui zâmbesc cu toţii și te primesc cu braţele deschise. Și minţile ascuţite.
A fost primul meu botez. Botezul împlinirii. Sărutul dulce de sangre caliente...
Eu... am să iubesc... întotdeauna... Madridul!...
