Frunzele mici se mișcă-n vânt
La fel cum mi te plimbi prin gând,
Atunci când plâng, atunci când cânt,
Când fug, de cer, către pământ.
Mi-e capul greu, ochii mă dor,
E soare până și-ntr-un nor
Când înspre tine iar cobor,
Când te ascult, când te ador.
Mi-ascund privirea-ntr-o revistă
Și viața nu mai pare tristă,
Atunci când nu mă simt artistă
Și tu glumești că-s feministă.
Și dau pe gât altă cafea
Și viața nu-mi mai pare grea,
Rescriu, trăind, povestea mea
De om ascuns în corp de stea.
Mi s-a uscat și pasta-n pix,
S-ar zice c-am făcut un fix,
Sau că iubirea-i un remix,
Că nemurim sau că dăm chix.
În vara caldă de culori
Bipezii-mi par cu toți actori,
Pleoapele mi se-nchid ca flori,
Inima-i plină de comori.
Clădirile sunt, toate, gri,
Mă-nchid în mine când nu vii,
Și brazii ‘nalți îmi par copii,
Iluziile-mi sunt mai vii.
Mă-ntreb adesea unde ești,
Ce simți, cum ești, ce îți dorești,
Ce vise mari mai făurești,
De viața-i fum sau doar povești.
Pupila mi se zbate, udă
Și viața mi se pare crudă
Când munca-mi pare-a fi doar trudă
Și tu zâmbești să-mi faci în ciudă.
Te-aud și când suspini, departe
Și ore-ntregi îmi par deșarte,
Îmi ascund inima-ntr-o carte
Și îmi cred versurile-aparte.
Iar ceilalți par a fi proști,
Grupuri de oi ce se vor oști.
Atât de bine mă cunoști...
Și-om fi eterni sau niște foști?
Închiși în corpurile vii,
Suflete ce devin stihii,
Ne pierdem, toți, printre hârtii
Și viețile ne sunt pustii.
Îngenunchez și ating cerul,
Sunt legănată de misterul
Luptei ce-o porți cu efemerul;
Domniță eu, tu cavalerul.
